Prin Hotararea nr. 32/29.06.2020 a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, s-a decis ca se va menține lista statelor aflate în “zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu, pentru cetățenii care vin în România, pana la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.
In realitate, Consiliul Uniunii Europene a stabilit un criteriu dar acestea se refera la statele extracomunitare: de la data de 01 iulie se va aplica un criteriu la nivelul tarilor din afara Europei si anume numarul de cazuri din ultimele 14 zile sa fie sub 16 cazuri / 100.000 locuitori. Mai multe detalii despre aceasta decizie puteti afla AICI.
Probabil la acest criteriu se refera si Hotararea nr. 32/29.06.2020 a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, ceea ce inseamna ca, de saptamana viitoare se va aplica un nou criteriu pentru statele care nu au fost introduse inca, in “lista verde” .
Mai mult decat atat, in cadrul unui interviu, in cursul zilei de ieri, la B1 Tv, referitor la modalitatea in care sunt tratati romanii in concediile din Grecia, premierul Romaniei a facut si niste declaratii de interes, in ceea ce priveste urmatoarea actualizare a listei tarilor verzi: ”Noi am ridicat măsura izolării după un criteriu pe care l-am stabilit, criteriul acesta va fi modificat, astăzi am decis să ne luăm după decizia Comisiei Europene în evaluarea celorlalte ţări. Care sunt sub noi nu sunt sub restricţie, care sunt peste noi ca nivel de infecţie sunt sub restricţie”.
Aceasta inseamna ca de saptamana viitoare se va modifica modalitatea de evaluare pentru statele ce nu fac parte inca din categoria tarilor verzi. Daca se va aplica criteriul stabilit de Consiliul Uniunii Europene, astfel cum a fost declarat, aceasta inseamna ca in lista “verde”, vor fi introduse de saptamana viitoare, urmatoarele state: Olanda, Belgia si Spania.
UPDATE:
Schimbarea criteriului de evaluare este confirmat prin Hotararea nr.33/02.07.2020 care prevede urmatoarele:
“Art.1 (1) Începând cu data prezentei hotărâri, criteriul pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.”
In consecinta, in momentul in care lista statelor verzi va fi actualizata, in sensul introducerii unuia sau mai multor state dintre cele mentionate mai sus, vor aparea si modificari pozitive in statusul zborurilor in sensul reluarii acestora.
Asteptam cu interes actualizarea mult-asteptatei liste in cursul zilei de luni.
AICI regasiti lista statelor verzi in vigoare la aceasta data.